Limba Rusă

Rusa Este limbă oficială a Federației Ruse și are statut oficial la ONU și în alte organizații internaționale.

Cursurile de limba rusă sunt structurate în felul următor:

Parcurgerea unui nivel de limba rusă conform Cadrului Comun European de Referință pentru Limbi se realizează în două module, numărul orelor dintr-un modul depinzând de numărul participanților într-o grupă. La cursurile tip individual sau tandem se recomandă 30 de ore de predare pe modul, iar de la 3 persoane în sus modulul are 40 de ore de predare, astfel parcurgerea unui nivel necesită 60 de ore pentru una-două persoane, respectiv 80 de ore pentru mai multe persoane în grupă. Cursul se desfășoară în două ședințe pe săptămână a câte două ore de predare în care se exersează toate cele patru abilități necesare utilizării limbii ruse (înțelegerea unui text ascultat, înțelegerea unui text scris, compunerea și exprimarea orală). La cursurile tip individual și tandem intensitatea cursului se discută, în acest caz se poate opta și pentru trei-șase ședințe pe săptămână, în funcție de disponibilitatea cursantului și a profesorului.

Profesoara este absolventa facultății din Oradea, promoția 1984, când limba rusă era o limbă importantă.

Prețul unui curs depinde de numărul persoanelor aflați într-o grupă:

CURSURI GENERALE:
TIP CURS DURATĂ CURS PREȚ CURS / PERSOANĂ
Grupă 8-10 persoane 40 ore 920 RON
Grupă 4-7 persoane 40 ore 1,120 RON
Grupă 3 persoane 40 ore 1,400 RON
Tandem 30 ore 1,350 RON
Individual 30 ore 2,340 RON
CURSURI DE SPECIALITATE:
AFACERI, MEDICALĂ, PENTRU TURISM, PENTRU COMPANII ȘI ALTE
TIP CURS DURATĂ CURS PREȚUL CURSULUI
Grupă 4-7 persoane 30 ore 1,020 RON
Grupă 3 persoane 30 ore 1,200 RON
Tandem 30 ore 1,650 RON
Individual 30 ore 2,550 RON

CURSURI GENERALE PENTRU ELEVI:
LIMBA ENGLEZĂ, GERMANĂ, ROMÂNĂ SAU ORICE ALTĂ LIMBĂ PENTRU CARE SE FORMEAZĂ GRUPĂ

TIP CURS DURATĂ CURS PREȚUL CURS / ELEV
Grupă 8-12 copii 21 ore / 14 săptămâni 483 RON
Grupă 4-7 copii 21 ore / 14 săptămâni 588 RON

Pentru cursurile organizate la sediul companiilor cu sediul în afara orașului, pe lângâ taxa de curs, se va percepe taxa de deplasare a profesorului. Valoarea aceseia va fi calculată după caz, în funcție de posibilitățile de deplasare a profesorului.

Plata se face în două rate, prima rată la înscriere, iar a doua rată la mijlocul cursului.

Cursurile generale au scopul de pune la dispoziția cursanților elementele cotidiene a limbajului și bineînțeles structura gramaticală cu ajutorul căruia ne exprimăm în limba rusă, totodată și progresarea ca nivel de cunoștință de limbă.

Cursurile cu limbaj de specialitate au tință persoanele cu un nivel mediu sau elementar, care au ca scop exprimarea într-un anumit limbaj (juridic, de afaceri sau medical).

Cursurile de pregătire pentru examenul ECL sunt menite să ofere cursantului informații legate de structura examenului pentru care candidează, să exerseze abilitățile care se cer la examenul respectiv.

Acest curs se focusează exclusiv pe tehnicile de examinare şi aptitudinile necesare pentru a obţine un rezultat cât mai ridicat la examen şi nu pe îmbunătăţirea cunoştinţelor lingvistice!

Persoanele care au anumite cunoștințe de limba rusă, sunt invitați la o testare, pentru a afla cu exactitate nivelul de cunoștințe, astfel grupurile formate să fie la același nivel de cunoștințe de limbă.